ONG mic, ia-mă acasă!

Încă o dată mi se confirmă că sunt naivă şi am o imagine deformată despre anumite aspecte ale vieţii sociale... gravă afirmaţie pentru un sociolog wannabe...

Săptămâna trecută s-a strigat ONG-uri adunarea!, aşa că m-am adunat şi eu ca să reprezint cu mândrie frumoasă grupare de tineri intelectuali ai libertăţii. Imaginea societăţii civile care mi s-a dezvăluit la acel eveniment a fost puţin şocantă pentru mintea mea crescută într-un spaţiu privilegiat şi mobilat cu minţi deschise şi relaxate.

Aşadar, ONGiştii nu sunt deloc acea adunare de young professionals antreprenoriali pe care mi-i imaginam. Credeam că asta e o activitate pentru oameni cu iniţiativă, cu o mare doză de adaptabilitate la schimbare, cu o mare receptivitate pentru nou, ce mai! nişte agenţi ai schimbării! Adevărul e că mulţi ONGişti nu sunt nici tineri, nici adaptabili şi nici open-minded. Mai rău e că nu înţeleg cauzele pe care le promovează şi se lasă pradă unor ideologii spălătoare de creier, pe care nu şi le asumă conştient şi informat (că de asta se lasă pradă!).

Şi mai grav este, că o parte a lor nu înţeleg instituţiile sociale care stau chiar la fundamentul activităţii lor, precum democraţia, libertatea de asociere, diversitatea de opinii şi perspective sau cunoaşterea dispersată. Altfel nu îmi pot explica nevoia de centralizare (Să creăm un comitet care să se ocupe de toate asociaţiile!), nevoia de strategie comună tuturor organizaţiilor şi de plan cincinal (parcă principalul lor atu era tocmai descentralizarea, diversitatea şi mai buna cunoaştere a nevoilor beneficiarilor lor decât cunoaşterea deţinută de actorii centrali, capacitatea de a inova), nevoia de coordonare unitară a activităţii ONGurilor, nevoia de eliminare a competiţiei prin sisteme de clasificare în buni şi răi extinse până la a fi aplicate de finanţatori (sau aşa s-ar dori...).

Apoi, se discută mult în termeni de reprezentativitate. Mi se pare o discuţie depăşită! Dincolo de fenomenul sindical şi de cel al reprezentării patronatelor, nu văd de ce intervine acest criteriu. Dacă eu apăr câinii vagabonzi (mare greşeală!!), înseamnă că îi reprezint?? Dacă eu fac monitorizare de politici, înseamnă că reprezint pe cineva? Sau ar trebui? Dacă promovez cauza libertăţii, trebuie să fiu reprezentativ?? După umila mea părere, reprezentativitatea este asigurată la nivel parlamentar. Dincolo de asta, suntem grupuri de cetăţeni cu păreri comune. Pe care ni le promovăm pentru cine are urechi să ne audă. Şi nu simt nevoia să reprezint pe nimeni! Dacă cineva care îmi împărtăşeşte cauza îmi dă 2%, foarte bine. Dacă nu, nu!

Apoi, mai există mitul donatorilor individuali! Da, e un model de succes în relaţia cu un agent de asigurări american ieşit la pensie care nu găseşte un sens pentru existenţa sa şi donează 10 dolari pe lună unui copil din Africa (tocmai l-am descris pe Mr. Schmidt interpretat de Jack Nicholson în About Schmidt), căpătând astfel un sens în viaţă. Ei, vedeţi voi povestea asta avându-l ca protagonist pe pensionarul român cu 700 de lei pensie? Eu nu! Îl vedeţi impresionat de căţei schelălăind pe omul care munceşte 10 ore pe zi şi apoi îşi trimite toată leafa copiilor la facultate? Apoi, chiar dacă mai există indivizi rarisimi ca prietenii mei care donează către SMURD, credeţi că beneficiile sunt mai mari decât costurile campaniei? Mai bine stau şi scriu 10 cereri de finanţare pe 100.000 Euro decât să caut 1000 de donatori individuali. La acest moment nu e fezabil, e doar un mit.

Apoi, m-a mai mirat calitatea umană. Cred că puţine sunt manifestările care să adune mai mulţi nevorbiţi la un loc. Oamenii sunt nemulţumiţi de ceea ce reuşesc, dar trebuie totuşi să îşi explice că nu e în zadar. Iar acesta e un spaţiu în care găsesc înţelegere şi empatie. Aşa că îşi povestesc măruntele succese sau necazuri indiferent că ele sunt sau nu relevante pentru discuţie sau pentru audienţă, indiferent de semnalele moderatorului. Mai mult, toate astea sunt asezonate cu citate scoase din context din cine ştie ce operă sau cu bancuri deloc amuzante când eşti în urmă cu timpul. Plus, DA-ŢI FOC ANALIZEI SWOT!!! E slabă, nu zice nimic şi oamenii au impresia că ştiu să o facă, dar NU ŞTIU!! E ca un apel de disperare pe care îl transmit tuturor trainerilor să nu le mai dea omuleţilor să se joace cu SWOT-ul că nu îl pricep şi nu e util!! Apoi, oamenii nu stăpânesc termenii: ce e aia "mamă socială"?? Dacă mama mea nu a fost instruită în acel proiect şi m-a crescut cu cheia de gât înseamnă că e anti-socială??

Panelul de deschidere a cuprins şi oameni de CSR din mediul de afaceri. Dintre aceştia nu a lipsit marea vedetă a CSR-ului românesc (nu o voi nominaliza, că poate îi cer finanţare să salvez planeta strângând pet-uri!), care vedetă nu înţelege nimic din sectorul asociativ. Îl vrea centralizat, vrea un organism care să îi zică ce organizaţie e bună sau rea ca să ştie cui îi dă finanţare. Eu mă gândeam că după ce citeşti vreo 100 de rapoarte de activitate, începi să înţelegi la ce trebui să te uiţi... dar m-am înşelat! E nevoie de federaţii!!

Apoi, tot panel-ul a pus problema reducerii finanţării pentru advocacy, watch-dog şi think-tank-uri. Am spus eu: aha, cineva înţelege ceva! Şi m-am gândit la modelul american care întârzie să vină şi pe la noi. Şi am întrebat timidă ce părere are CSR-ul despre asta. Un CSR a răspuns neutru că nu serveşte, dar că îmi recomandă un tip de linie de finanţare pentru asta. Am beneficiat, aşa e, dar e nevoie de mai mult! Al doilea CSR a răspuns printre rânduri că se tem să nu fie folosiţi pentru jocuri politice, că se tem de a se angaja în a pune presiune pe politic (deşi asta spunea mai devreme că noi, ONGurile nu reuşim să facem). Mai să înţeleg că se tem de controale. Pe de altă parte, eu cred că o companie în România are mai puţine stimulente să investească în promovarea intereselor sale legitime, precum taxarea mai mică, şi mai multe stimulente să dea "cadouri" exact acolo unde trebuie pentru ca numai ei se beneficieze de favoruri şi nu şi competiţia. În timp ce ni se spunea mămos că societatea civilă românească e primitivă rău, eu constatam resemnată că şi mediul corporate e la fel, departe de ce face el mai la vest niţel.

În concluzie, ceea ce fac organizaţiile de suport care organizează forumurile mi se pare ca în povestea cu morile de vânt sau cu stricatul lucrărilor la mânăstire peste noapte. Totuşi, fără insistenţa lor, multe din aceste organizaţii nu ar fi ştiut ce e aia proiect sau finanţator sau cerere de finanţare. Şi, chiar dacă va mai fi nevoie de 10, 20 ani, ei fac lucruri care trebuiesc făcute. Pe de altă parte, atenţie cu instinctele de centralizare şi de etichetare a organizaţiilor în bune şi rele! Toate sunt bune! Că cele rele sunt desfiinţate sau nu au bilanţurile depuse!

Şi sunt convinsă că există şi organizaţii mari, cu management sănătos şi leadership bun, care nu iau acasă căţei sau creează mame sociale, ci diseminează cunoaştere! Aşa cum sunt partenerii noştri (hi, hi!). Şi că aceste organizaţii îndeplinesc bine o funcţie foarte importantă.

1 Mai la Secăria

A trecut o vreme de când nu am mai scris. Din motive de Paști acasă, de lene, de treabă, de lipsă de inspirație. Așa că îmi fac acum curaj cu ceva soft. Week-end-ul de 1 mai, petrecut la casa de vacanță a unei prietene, în Secăria, la 8 km de Comarnic.

Secăria e un sătuc risipit pe niște culmi destul de abrupte, cu pomi înfloriți și un verde extraordinar de frumos. Plus liniște și aer curat. Unora din noi ne-a reamintit de verile la țară, iar celor care nu au copilărit la țară, le-a oferit un prilej să dea în mintea copiilor. Astfel se explică fugăritul și pânditul veveriței prin copaci (cu binoclu și instrumente adecvate, precum conurile de brad), crearea de capcane pentru găini (nu toți știu că nu sunt chiar atât de proaste găinile, dar am aflat că nu se dau în vânt pentru porumbul copt folosit ca momeală), fugărirea cocoșului și sperierea găinilor să vedem cât de mult pot sări peste gard, jucat cu focul la propriu sau sărit pârleazul prin curţile vecinilor. Alții, mai normali, au copt pe jar încins tot ce puteau coace: cartofi, gogoșari și mere. Și fără să adăugăm nimic, nici zahăr, nici scorțișoară, merele ne-au ieșit geniale!Din tablou nu au lipsit poveștile despre spirite rele ce ar putea să se uite la noi pe fereastra de la baie care dă înspre spatele casei. Și dacă eu mai am o scuză, băieții care se temeau de dus la baie nu au! Dacă venea ursu, ne vedea Sfântu' cu acești curajoși!

În ciuda vânticelului și a frigului de seară, lenevitul în șezlong nu a lipsit din meniu și a fost delicios, aș zice. De fapt, ca să evit frigul, mă încălzeam la jarul în curs de stingere şi ma bucuram de ultimele urme de fum de la grătar...
Am mers și într-o plimbare pe Valea Doftanei și ne-am minunat de culoarea lacului. Dar și de serpentinele și pantele foarte abrupte de pe culmea ce ducea spre Șotrile.
Pe sâmbătă noapte, deja jeleam faptul că urmează duminica şi după duminică urmează luni. Iar eu m-am simţit foarte tristă când am plecat... Andreea, mai vrem!

Despre episodul Secăria de anul trecut, povesteşte Andrei aici. Eu am lipsit atunci, din motive vieneze.