Bună parte din funcționarii noștri mi se par ne-ieșiți din casă, rupți de realitate și lipsiți de orice alt tip de experiență decât cea a propriului HG (Lege sau ce mai vreți) în baza cărora le e organizată instituția.
De unde această reflecție? Păi, am fost ca tot ONG-istul cu jalba în băț la stăpânire să fim consultați cu privire la elaborarea unei metodologii de finanțare (fapt în sine de apreciat). Moment în care, un funcționăraș (și nu președintele instituției!!) a început să ne explice el sus și tare cum e cu finanțările din bani publici, cu respectarea procedurilor, cu necesitatea unor hârtii absolut aberante pentru toate liniile de finanțare existente.
Ceea ce nu înțelegea funcționărașul ăla neieșit din casă care o dădea langa cu praful lui de bani publici este că toți interlocutorii lui citiseră cel puțin de câteva sute de ori mai multe ghiduri de finanțare decât el, că lucrau pe fonduri publice de foarte multă vreme, că lucrau pe fonduri publice cu sume mari, că înțelegeau necesitatea asigurării transparenței și a cheltuirii responsabile și tot așa și, mai mult, că unii dintre ei gestionau ei înșiși linii de finanțare de sute de mii și milioane de Euro. Dar, nu, omul vroia să ne demonstreze că noi nu știm și nu înțelegem și vindea grădinarilor ardei.
Așa că încă un program de finanțare cu obiective foarte bune va muri în proiecte mărunte pentru că oamenii cu expertiză reală nu își pierd vremea să ceară șoferului de taxi certificat de atestare fiscală pentru a-l depune la finanțator. Și asta pentru că funcționarii care fac procedurile nu au ieșit niciodată din mediul lor hârțogăresc și nu se pot descotorosi de proceduri birocratice pentru că ar rămâne fără obiectul muncii și ar pierde sensul existenței lor pe piața muncii. Și, pentru că hârtiile fără sens și acoperire în bani, îi scot pe cei buni din joc ca să poată rămână prietenii, uneori mai puțin preofesioniști.
05.07.2009
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)



3 comentarii:
Functionarii fac tot ce pot sa se acopere de acte justificative.
Ei judeca stric prin prisma legalitatii.
Daca au posibilitatea sa-si ia o masura de precautie in plus o s-o solicite.
Nimic nu-i stimuleaza sa rezolve probleleme repede si bine. Veniturile lor sunt aceleasi sin in cazul in care se aproba proiectul si daca se respinge, asa ca le e indifent.
Daca aproba un proiect care nu-i fiabil e un risc si cineva ar putea sa le ceara "capul". Daca il resping riscul sa greseasca e zero.
"Cine nu munceste nu greseste" e un slogan, care a fost si este de actualitate si la mare pret.
PS si eu zic ca fondul rosu e obositor.
Voi reconsidera mentinerea acestui fond... desi imi placea....
Si mie imi palce mai mult visiniul decat bleumarin, dar ca fundal e obositor, chiar iritant, pentru ochi.
Trimiteţi un comentariu