Comentariile post-alegeri au vizat în mare măsură profilul noilor noştri euro-parlamentari şi profilul candidaţilor în general. Majoritatea comentatorilor sunt nemulţumiţi pentru că reprezentanţilor le lipsesc competenţa, calificarea, distincţia intelectuală. Eu aş face câteva observaţii privind ce consider a fi pretenţii legitime la adresa reprezentanţilor aleşi democratic.
În primă instanţă, ar trebui să ne gândim dacă aceşti oameni sunt sau nu reprezentativi pentru electoratul lor, pentru cetăţenii pe care îi reprezintă. Şi cam cum arată cetăţenii care au votat? Mulţi dintre ei sunt nişte cetăţeni dispuşi să încalce legea pentru 50 lei, un telefon mobil, o eugenie şi o sticlă de făină sau ulei. După acest profil de votant, ne-am aştepta să regăsim nişte aleşi similari. Oameni care nu au prea multe mustrări de conştiinţă când încalcă legea pentru nişte beneficii materiale, uneori chiar ridicole. A se vedea scandalurile de corupţie ce presupuneau o miză ridicolă, precum un termopan sau o sticlă de ţuică. Apoi, ne putem aştepta la nişte aleşi ce nu ştiu valoarea banului şi se bucură de el, indiferent cât poate cumpăra. Iar atunci când averea vine fără muncă şi la limita legii, înţelegem de ce este cheltuită iraţional, pe maşini cu care nu poţi circula pe străzile patriei, pe conduri de satin roşii sau pe genţi iraţional de scumpe şi ostentive.
Apoi, ne plângem că oamenii nu ies la vot. Poate nu ies şi pentru că nu au candidaţi după chipul şi asemănarea lor. Cei cu educaţie nu se regăsesc în actuala ofertă sau nu acceptă că un candidat cu profil educaţional ridicat poate candida pe aceeaşi listă cu scandalagii şi manelişti. Ar trebui să accepte acest lucru ca pe unul normal? Ar trebui să accepte că un partid formulează o ofertă care se adresează şi celor care dănţuiesc în Gaia? Eu sunt tare curioasă şi cum vor reacţiona dorobanţiştii la alegerile prezidenţiale când Monica Columbeanu va purta vorba unuia dintre candidaţi.
Ar trebui să definim puţin ce presupune competenţa unui om politic. Eu nu cred că trebuie să fie un inginer genial, un economist recunoscut, un avocat celebru. Ei sunt foarte buni fiind ingineri, econimişti sau avoaţi geniali, să nu îi stricăm cu politica. E drept, omul politic trebuie să aibă o carieră profesională care să reflecte consecvenţă şi decenţă, sau pur şi simplu IQ. Dar un reprezentant este mai ales un mediator între interese şi un promotor al unor valori. El trebuie să ştie foarte bine tehnicile de consultare şi mediere şi trebuie să fie consecvent în soluţionarea revendicărilor în actualizarea unui set de valori, fie ele liberale, socialiste, conservatoare etc. Mă avânt la a afirma că Mona Muscă a fost un fel de trend-setter pe acest model, model pe care îl văd acum preluat şi de câţiva, încă prea puţini, parlamentari tineri.
În final, aş reflecta puţin şi asupra interpretărilor date prezenţei scăzute la vot. Am văzut mulţi oameni politici punând acest lucru pe seama dezinteresului şi comodităţii populaţiei. Este o reţionalizare convenabilă pentru clasa politică. Care (intenţionată cacofonie) clasă nu s-a spetit creând condiţiile necesare exercitării votului (vot prin corespondenţă, vot electronic, vot anticipat, două zile de votare) pentru că e în dezinteresul lor să facă asta: dacă vine lumea la vot, avem nevoie de mai mulţi bani să cumpărăm mai mult ulei pentru mai multe voturi, avem nevoie de o campanie reală, cu un mesaj puternic pentru a convinge. Mai bine lăsăm o mare masă inertă şi votează doar ai noştri cu noi!
Apoi, am văzut o masă critică de comentatori care motivau absenteismul prin lipsa de ofertă. Totuşi, este o cauzalitate directă între lipsa de ofertă politică şi absenteism? Prin absenţa mea, nu validez votul de 50 de lei? Nu încurajez dezvoltarea lui? Dar, dacă îmi invalidez votul, particip la luarea unei decizii colective bune privind reprezentanţii? Ce strategie aş putea avea dacă sunt nemulţumit şi de noi şi de voi? O posibilă strategie ar putea fi un vot dat cu scopul de a crea o balanţă între echipele concurente? O echilibrare a deţinerii puterii alternativ? Să susţin partidul care creează premizele unor alianţe diferite? Să susţin candidatul care favorizează schimbarea aceloraşi găşti de la administrarea aceloraşi resurse cu alte găşti pentru o vreme? Totuşi, unde m-ar plasa asta din punctul de vedere al consecvenţei cu un set de valori, politici şi programe? În condiţiile în care consecvenţa partidelor cu aceste seturi de valori este 0, eu nu aş putea folosi aceasta ca pe o variabilă la care să mă raportez când votez, deci aş putea fi un votant care zboară din floare în floare, ca florile să se străduiască să le aleg...
Greu....
În primă instanţă, ar trebui să ne gândim dacă aceşti oameni sunt sau nu reprezentativi pentru electoratul lor, pentru cetăţenii pe care îi reprezintă. Şi cam cum arată cetăţenii care au votat? Mulţi dintre ei sunt nişte cetăţeni dispuşi să încalce legea pentru 50 lei, un telefon mobil, o eugenie şi o sticlă de făină sau ulei. După acest profil de votant, ne-am aştepta să regăsim nişte aleşi similari. Oameni care nu au prea multe mustrări de conştiinţă când încalcă legea pentru nişte beneficii materiale, uneori chiar ridicole. A se vedea scandalurile de corupţie ce presupuneau o miză ridicolă, precum un termopan sau o sticlă de ţuică. Apoi, ne putem aştepta la nişte aleşi ce nu ştiu valoarea banului şi se bucură de el, indiferent cât poate cumpăra. Iar atunci când averea vine fără muncă şi la limita legii, înţelegem de ce este cheltuită iraţional, pe maşini cu care nu poţi circula pe străzile patriei, pe conduri de satin roşii sau pe genţi iraţional de scumpe şi ostentive.
Apoi, ne plângem că oamenii nu ies la vot. Poate nu ies şi pentru că nu au candidaţi după chipul şi asemănarea lor. Cei cu educaţie nu se regăsesc în actuala ofertă sau nu acceptă că un candidat cu profil educaţional ridicat poate candida pe aceeaşi listă cu scandalagii şi manelişti. Ar trebui să accepte acest lucru ca pe unul normal? Ar trebui să accepte că un partid formulează o ofertă care se adresează şi celor care dănţuiesc în Gaia? Eu sunt tare curioasă şi cum vor reacţiona dorobanţiştii la alegerile prezidenţiale când Monica Columbeanu va purta vorba unuia dintre candidaţi.
Ar trebui să definim puţin ce presupune competenţa unui om politic. Eu nu cred că trebuie să fie un inginer genial, un economist recunoscut, un avocat celebru. Ei sunt foarte buni fiind ingineri, econimişti sau avoaţi geniali, să nu îi stricăm cu politica. E drept, omul politic trebuie să aibă o carieră profesională care să reflecte consecvenţă şi decenţă, sau pur şi simplu IQ. Dar un reprezentant este mai ales un mediator între interese şi un promotor al unor valori. El trebuie să ştie foarte bine tehnicile de consultare şi mediere şi trebuie să fie consecvent în soluţionarea revendicărilor în actualizarea unui set de valori, fie ele liberale, socialiste, conservatoare etc. Mă avânt la a afirma că Mona Muscă a fost un fel de trend-setter pe acest model, model pe care îl văd acum preluat şi de câţiva, încă prea puţini, parlamentari tineri.
În final, aş reflecta puţin şi asupra interpretărilor date prezenţei scăzute la vot. Am văzut mulţi oameni politici punând acest lucru pe seama dezinteresului şi comodităţii populaţiei. Este o reţionalizare convenabilă pentru clasa politică. Care (intenţionată cacofonie) clasă nu s-a spetit creând condiţiile necesare exercitării votului (vot prin corespondenţă, vot electronic, vot anticipat, două zile de votare) pentru că e în dezinteresul lor să facă asta: dacă vine lumea la vot, avem nevoie de mai mulţi bani să cumpărăm mai mult ulei pentru mai multe voturi, avem nevoie de o campanie reală, cu un mesaj puternic pentru a convinge. Mai bine lăsăm o mare masă inertă şi votează doar ai noştri cu noi!
Apoi, am văzut o masă critică de comentatori care motivau absenteismul prin lipsa de ofertă. Totuşi, este o cauzalitate directă între lipsa de ofertă politică şi absenteism? Prin absenţa mea, nu validez votul de 50 de lei? Nu încurajez dezvoltarea lui? Dar, dacă îmi invalidez votul, particip la luarea unei decizii colective bune privind reprezentanţii? Ce strategie aş putea avea dacă sunt nemulţumit şi de noi şi de voi? O posibilă strategie ar putea fi un vot dat cu scopul de a crea o balanţă între echipele concurente? O echilibrare a deţinerii puterii alternativ? Să susţin partidul care creează premizele unor alianţe diferite? Să susţin candidatul care favorizează schimbarea aceloraşi găşti de la administrarea aceloraşi resurse cu alte găşti pentru o vreme? Totuşi, unde m-ar plasa asta din punctul de vedere al consecvenţei cu un set de valori, politici şi programe? În condiţiile în care consecvenţa partidelor cu aceste seturi de valori este 0, eu nu aş putea folosi aceasta ca pe o variabilă la care să mă raportez când votez, deci aş putea fi un votant care zboară din floare în floare, ca florile să se străduiască să le aleg...
Greu....
7 comentarii:
Pe buletinele de vot in conditiile actuale mergea de minune o casuta "nu am cu cine sa votez" sau ceva de acest gen. Garantat vedeam mai multa lume la urne si nimeni nu ar mai fi putut spune ca cetatenilor nu le pasa, ca le este lene sau ca s-au dus la mici si bere in loc sa stampileze.
Observ in jur un atac la adresa celor care nu au votat. Ca si cum ei poarta vina tuturor aberatiilor. Ei bine nu am votat! Sunt in greva.
In primul rand rand alesii nu trebuie sa fie copia majoritatii, ca in comunism cand trebuia reprezentata structura demografica si sociala la putere (muncitori, tarani, TESA).
La putere societatea trebuie sa promoveze ce are mai valoros.
Sa nu ai impresia ca oamenii fara pregatire, la vot, intre un intelectual si unul fara pregatire,
prefera pe cel de-al doilea pentru ca e "de-al lor". Astea sunt manipulari de doi bani.
In primul rand nu ar trebui sa alegem oameni, ar trebui sa alegem doar partidul, dupa oferta de masuri, si partidul sa-si trimita oamenii despre care crede ca sunt mai buni, pentru ca un candidat din partea unui partid nu poate avea un program propriu, diferit de al partidului din care face parte.
Sistemul uninominal nu a facut decat sa deturneze dezbaterile de la probleme importante ale tarii, la probleme locale sau la indivizi.
S-a spus ca electoratul doreste sistem uninominal ca sa stie exact cine-i reprezinta. La alegerile parlamentare pe sistem uninominal nu s-a vazut o crestere a prezentei la vot, semn ca electoratul nu a fost mai inebunit dupa promisiunile populiste ale persoanelor, decat dupa cele ale partidelor.
Absenta mai mare la euro-parlamentare a fost si pentru ca acolo nu s-au facut promisiuni de cresteri de salarii, pensii si investitii in biserici.
Absenteismul e din cauza ca electoratul nu are incredere in rezultatele alegerior si nu exista oferta. Campania se sprijina pe atacuri reciproce.
Daca am inteles eu bine logica ta, si pastrand o viziune realista asupra societatii romanesti, se poate trage concluzia ca la noi democratia nu are cum sa functioneze?
Ma dor ochii de la rosul de fundal.
@Stefania
As zice mai degraba ca are mare nevoie sa fie sustinuta de o cultura politica solida. Din pacate, statul are monopolul asupra educatiei si nu este deloc in interesul sau sa dezvolte aceasta cultura politica. Pentru ca dupa aceea ar fi intrebat de sanatate de catre niste multi cetateni competenti. Cred ca modelul italian ar trebuie sa ne dea de gandit si sa ne sperie nitel, ca spre acolo ne indreptam foarte usor.
Modelul italian, latino-american, rusesc, in general modelul oriental, sunt modelel spre care se indreapta orice societate care reduce democratia la alegerea de persoane care sa-i reprezinte.
Modelul democratic este unul care implica cetatenii in actul politic, prin intermediul partidelor politice si al ONG-urilor.
Ai ceva sugetii de masuri, care sa schimbe directia in care evolueaza democratia romaneasca ???
Primul lucru la care ma pot gandi este crearea unei culturi politice solide prin educatie si, apoi, dezvoltarea think-tank-urilor. Dar cred ca dezbaterea dintre „political scientist” pe marginea deficitului democratic este mult mai solida decat aceste doua sugestii care imi vin mie ca firesti la o prima reactie.
Educatia/cultura politica poate fi cauza si efect.
In cazul de fata balanta ne duce spre o societate nondemoctrata si educatia se adapteaza dupa criterile avantajelor, adica o urmeaza.
Puterea prin legi poate impune o conduita care sa devina in timp deprinderi si sa constituie cultura.
Puterea nu are interes sa renunte la o parte din atributile ei in favoarea democratiei, sa se supuna controlului, si atunci puterea trebuie obligata prin presiuni interne si externe, sa ia decizii in interesul societatii.
Eu cam asa vad lucrurile, respectiv ca masurile preced cultura.
Trimiteţi un comentariu