13.03.2009

Codul penal este scris de oamenii nepotriviţi

Se dezbat zilele acestea codurile penal şi civil şi celelaltele. Se pare că sunt modificări importante, precum scăderea cuantumului unor pedepse, incriminarea incestului şi a avortului provocat de mamă, a prostituţiei. Mulţi comentatori se îndoiau de oportunitatea unora dintre modificări.

Ceea ce nu se discută însă este faptul că aceste coduri sunt scrise de oamenii nepotriviţi. Singura nemulţumire era că nu au fost implicaţi mai mulţi magistraţi, nimeni neluând în seamă că evaluarea acestor politici trebuie făcută în plan social. Şi, acest lucru trebuie să îl facă cei care chiar cercetează domeniul criminalităţii, al delincvenţei, al instituţiilor economice şi eşecurile lor (respectiv fraude economice) etc.. Nu juristul este cel care are competenţa să răspundă la întrebarea: "se vor reduce efectele negative ale prostituţiei dacă o legalizăm" sau "comportamentul fraudulos al agenţiilor economici este redus de ....". La aceste întrebări răspunde sociologul sau economistul. Juristul doar dă forma şi se asigură că nu se contrazic modificările cu alte prevederi.

Aşadar, problema nu e numai direcţia în care se modifică un cod sau altul, ci felul în care este furnizată expertiza pentru modificare şi faptul că ea vine dintr-o singură direcţie, din rândul unei singure categorii profesionale. Şi aceasta este o problemă ce a fost semnalată şi cu privire la comisia pentru reformă constituţională, din care lipseau experţii în ştiinţe politice, sociologii şi economiştii.

Bineînţeles, poate că absenţa unor categorii profesionale din dezbaterea politicilor publice se datorează şi slabei lor expertize. Şi cred că până prin 2003 selecţia studenţilor la drept a fost una riguroasă şi exigentă, juriştii fiind mai bine pregătiţi şi având în consecinţă un prestigiu social mai mare. Pe de altă parte, celelalte ştiinţe sociale stau cam prost şi pentru că le-au lipsit marii profesori, răriţi sau îndoctrinaţi în perioada comunistă.

3 comentarii:

Codru Vrabie spunea...

Aura, in calitatea mea de jurist la FF (dublat de un politolog la zi), iti spun cu mana pe inima ca ai perfecta dreptate! din pacate, o stim numai noi, iar guvernantii o ignora--nu doar unii ori altii, ci toti guvernantii :( in primul rand cei care guverneaza justitia :((( off, ma duc sa-mi mai cumpar un kil de lamai!

Aura Matei spunea...

Multumesc, Codru. Si avocatul/rechinul meu mi-a confirmat si a recunoscut cu jumatate de gura, ca da, nu stiu ei de sisteme politice comparate ca sa isi dea cu parerea pe aranjamente institutionale, spre ex.

Stefania spunea...

Orice lege este o politica publica. Inainte sa pui o lege in vigoare ar trebui analizate efectele ei posibile, or asta inseamna (ante)evaluare de politici publice. Care la noi este la inceput, de-abia acum se pun bazele si asta mai mult pt ca suntem in UE si trebuie sa ne conformam. Va trece mult timp pana sa se faca studii serioase si sa se ia in considerare niste opinii avizate, pt ca nu exista metoda si e f greu sa organizezi lucrurile.