Am fost invitată de Dragoș să scriu din nou despre CSR în România. Voi răspunde invitației, dar o voi face indisciplinat, pentru că nu voi răspunde la întrebările formulate pe responsabilitatesociala.ro, ci voi bate câmpii de capul meu.
La fel ca anul trecut, cred că CSR-ul în România lasă mult de dorit. Toate programele se concentrează ineficient pe pomeni și strâns pet-uri. Asta nu va produce nici dezvoltare în comunitatea în care acționează compania și nici nu aduce vreun beneficiu clienților companiei. Dacă toate companiile fac același lucru, clienții nu vor discrimina între ele pe criteriul responsabilității sociale, așa că aceste cheltuieli devin inutile și dăunătoare, mai ales în perioadă de criză.
Mai mult, anul ăsta vin cu o ipoteză privind eșecul politicilor de CSR: planificarea și centralizarea. Și așa ajung la Hayek și The Uses of Knowledge in Society:
Ce legătură are asta cu responsabilitatea socială corporatistă? În cele mai multe companii aceasta este puternic centralizată. Adică, headquarter-ul decide politica de responsabilitate socială din întreaga corporație multinațională. Asta înseamnă că decide cum se vor face lucrurile și în Anglia și în Bangladesh. Or, e foarte posibil ca aceste două locații să aibă caracteristici foarte diferite, iar o politică de responsabilitate socială în context britanic să aibă un impact foarte diferit decât aceeași politică în Bangladesh. Mai mult, sunt alese teme fancy la nivel agregat, dar de foarte multe ori aceste teme pot să nu aibă absolut nici o importanță pentru contextul local. Astfel, responsabilitatea socială înseamnă ecologizare în țări care nu au industrie!!
Ce ar presupune aplicarea teoriei dispersiei cunoașterii? Că politica de CSR este realizată cât mai aproape de contextul în care este aplicată. Pentru că directorul de PR de la nivel național în mod sigur va ști mai bine ce politici de responsabilitate socială vor produce dezvoltare în acea țară sau vor sensibiliza clienții. La fel cum, chiar la nivel regional poate exista o cunoaștere mai mare decât la nivel național. Că nu putem spune că în Moldova dezvoltarea poate fi produsă de aceleași programe care produc dezvoltare în Sibiu.
Așadar, consider că e nevoie de o schimbare a întregii filosofii a responsabilității sociale. Și, repet: strângerea de pet-uri și pachetele de biscuiți date copiilor orfani nu aduc nici dezvoltare, nici nu produc diferențiere pe piață. Biscuiții pot fi dați ca gest caritabil, dar nu pot sta la baza unei politici de CSR serioase.
Așa că 2009 ar putea aduce domeniului oameni de PR cu mai multă imaginație și mai multă cunoaștere a realității sociale și a clienților proprii!
Later edit:
Chiar rugată să mă mai gândesc la companii a căror implicare în societate o apreciez, nu îmi vine în minte decât mesajele bune de responsabilitate transmise de Petrom şi bursele conului Dinu. Prima încearcă schimbare atitudinală şi comportamentală, a doua dezvoltă resursa umană din ţară. La a patra întrebare, cum pot eu stimula, e destul de greu să stimulez ceva din moment ce toţi, aşa cum am spus mai sus, au aceeaşi politică de CSR. Companiile decuplează atât de mult politica de CSR de cea de marketing, că eu nu am nici o influenţă ca cumpărător. Dar trebuie să spun că Tuborg nu beau tocmai pentru că se laudă mult degeaba şi degeaba cu CSR-ul. Mai mult, în contextul crizei aş opta pentru companiile preocupate de creşterea eficienţii economice şi de respectul pentru angajaţi, nu pentru cele care aruncă inutil bani pe CSR slab.
La fel ca anul trecut, cred că CSR-ul în România lasă mult de dorit. Toate programele se concentrează ineficient pe pomeni și strâns pet-uri. Asta nu va produce nici dezvoltare în comunitatea în care acționează compania și nici nu aduce vreun beneficiu clienților companiei. Dacă toate companiile fac același lucru, clienții nu vor discrimina între ele pe criteriul responsabilității sociale, așa că aceste cheltuieli devin inutile și dăunătoare, mai ales în perioadă de criză.
Mai mult, anul ăsta vin cu o ipoteză privind eșecul politicilor de CSR: planificarea și centralizarea. Și așa ajung la Hayek și The Uses of Knowledge in Society:
Cu alte cuvinte, planificatorul central nu va avea niciodată toată informația relevantă pentru a lua decizii, informație pe care o au în schimb oamenii care lucrează în contexte sociale particulare."If we can agree that the economic problem of society is mainly one of rapid adaptation to changes in the particular circumstances of time and place, it would seem to follow that the ultimate decisions must be left to the people who are familiar with these circumstances, who know directly of the relevant changes and of the resources immediately available to them. We cannot expect that this problem can be solved by first communicating all this knowledge to a central board which, after integrating all knowledge, issues its orders. We must solve it by some form of descentralization. [...] We need descentralization because only thus can we ensure that the knowledge of the particular circumstances of time and place will be promptly used." (Hayek, 1945, 524)
Ce legătură are asta cu responsabilitatea socială corporatistă? În cele mai multe companii aceasta este puternic centralizată. Adică, headquarter-ul decide politica de responsabilitate socială din întreaga corporație multinațională. Asta înseamnă că decide cum se vor face lucrurile și în Anglia și în Bangladesh. Or, e foarte posibil ca aceste două locații să aibă caracteristici foarte diferite, iar o politică de responsabilitate socială în context britanic să aibă un impact foarte diferit decât aceeași politică în Bangladesh. Mai mult, sunt alese teme fancy la nivel agregat, dar de foarte multe ori aceste teme pot să nu aibă absolut nici o importanță pentru contextul local. Astfel, responsabilitatea socială înseamnă ecologizare în țări care nu au industrie!!
Ce ar presupune aplicarea teoriei dispersiei cunoașterii? Că politica de CSR este realizată cât mai aproape de contextul în care este aplicată. Pentru că directorul de PR de la nivel național în mod sigur va ști mai bine ce politici de responsabilitate socială vor produce dezvoltare în acea țară sau vor sensibiliza clienții. La fel cum, chiar la nivel regional poate exista o cunoaștere mai mare decât la nivel național. Că nu putem spune că în Moldova dezvoltarea poate fi produsă de aceleași programe care produc dezvoltare în Sibiu.
Așadar, consider că e nevoie de o schimbare a întregii filosofii a responsabilității sociale. Și, repet: strângerea de pet-uri și pachetele de biscuiți date copiilor orfani nu aduc nici dezvoltare, nici nu produc diferențiere pe piață. Biscuiții pot fi dați ca gest caritabil, dar nu pot sta la baza unei politici de CSR serioase.
Așa că 2009 ar putea aduce domeniului oameni de PR cu mai multă imaginație și mai multă cunoaștere a realității sociale și a clienților proprii!
Later edit:
Chiar rugată să mă mai gândesc la companii a căror implicare în societate o apreciez, nu îmi vine în minte decât mesajele bune de responsabilitate transmise de Petrom şi bursele conului Dinu. Prima încearcă schimbare atitudinală şi comportamentală, a doua dezvoltă resursa umană din ţară. La a patra întrebare, cum pot eu stimula, e destul de greu să stimulez ceva din moment ce toţi, aşa cum am spus mai sus, au aceeaşi politică de CSR. Companiile decuplează atât de mult politica de CSR de cea de marketing, că eu nu am nici o influenţă ca cumpărător. Dar trebuie să spun că Tuborg nu beau tocmai pentru că se laudă mult degeaba şi degeaba cu CSR-ul. Mai mult, în contextul crizei aş opta pentru companiile preocupate de creşterea eficienţii economice şi de respectul pentru angajaţi, nu pentru cele care aruncă inutil bani pe CSR slab.
5 comentarii:
Mai lipsea un citat din Milton Friedman si era tacamul neo-liberal complet, tacam usor neadaptat realitatilor social-liberale pe care le traim de ani buni. Una peste alta, CSR-ul romanesc e bine ca exista, oricum ar fi el. In al doilea rand ar trebui sa nu te mai raportezi critic negativ la tot ce-nseamna centralizare. Iti dau un exemplu, ce s-ar intampla daca intr-o descentralizare prost-facuta am fi condusi cu totii de Oprisan si de Morega?
Codrin, un CSR prost facut ridica inutil costurile asupra produselor. Asa neoliberal, in opozitie fata de neomarxismul sufocant al spatiului sociologic romanesc, cred ca scopul unei firme este eficienta, nu rezolvarea unor probleme sociale carora statul deja le aloca foarte multe resurse. Crestem inutil ineficienta. Adica, platesc pentru a oferi asistenta sociala atat institutiile publice, cat si producatorul de pasta de dinti. Nu mai bine face producatorul de pasta de dinti pasta de dinti? Apoi, ce e neoliberal in argumentul ca actualele programe sunt asa de prost concepute ca nu produc diferentiere intre brand-uri?
Pe actualele formule de descentralizare, da, vorbim de pericolul lui Morega, ba chiar 8*Morega. Dar asta nu este argument ca sa tina impotriva descentralizarii. Intrebarea este de ce la noi descentralizarea produce alde Morega si la nemti nu? Un posibil raspuns ar fi putinele compentente transferate la nivel local combinate cu o puternica concentrare a puterii la nivel regional pe acele competente. Adica, actualul presedinte de consiliu judetean taie si spanzura, iar legislativele locale sunt niste simulacre de deliberare. Nu putem stabili esecul transferarii deciziei la nivel local in Ro pentru ca ea nu a fost transferata.
Ma enerveaza tare termenul de neoliberalism si prefer traditia libertatii a scolii austriece. Dar, e usor sa zicem acum ca neoliberalismul e inadaptat realitatii sociale dupa ce constructia atat de multor instituii politice si democratice a incorporat principii ale libertatii care apoi nu mai sunt recunoscute ca facand parte din aceasta traditie.
Am avut ocazia sa particip la un workshop pe CSR acum ceva timp. Printre temele abordate atunci s-a numarat si ISO 26 000 (SA). M-am tot intrebat pe parcusul workshop-ului ce vor de fapt sa faca. Intr-un final, datorita unor mici exemple practive date de vorbitori am inteles ca de fapt preocuparile fata de angajati si fata de partile interesate care isi aduca aportul pozitiv la veniturile companiei ar putea intr-un viitor nu prea indepartat sa devina un standard.
Marketingul CSR este cel care impinge in fata un produs aparent inutil sau cel putin neinteles de catre omul obisnuit; din cate am inteles aceasta problema se intalneste si in alte tari europene.
sa renuntam la stereotipuri, nu?
atunci de ce legi CSR de PR si marketing? adica efectul inlocuieste cauza? superba ambiguitate armonioasa ...
taie comment-ul ca nu merita ...
Hopa! Hayek mentionat intr-un post romanesc.
Am murit si am ajuns in Rai?:))
Trimiteţi un comentariu