Acesta este un fel de feedback la feedback-uri primite din partea prietenilor mei şi cititorilor acestui blog (da, pare-se că mai am şi alţi cititori decât prietenii mei, salutări celor de la Ambasada României din Washigton DC!).
1. Articolele light atrag comentariile, în timp ce articolele hard atrag tăcere.
Atunci când scriu articole subţirele (vezi Mănuşă), toată lumea sare la comentarii. Când pun suflet într-o postare, o coc şi o gândesc, sar la ipoteze curajoase, nimic... linişte...
2. Prietenii mei cu care nu menţin contact direct permanent pot crede că sunt tristă.
Îi anunţ că nu sunt. O duc bine. Mai mult, încep să mi se întâmple lucruri pe care le credeam foarte depărtate acum vreo câteva luni şi improbabile acum câţiva ani.
3. Cei ce nu mă cunosc personal, au impresia că sunt o acidă, veşnic nemulţumită şi ţâfnoasă.
Deseori, aşa sunt. Dar cu apropiaţii, cu oamenii pe care îi apreciez, cu oamenii la care ţin, nu prea sunt. Sau ei înţeleg mai bine.
4. Percepţia de nemulţumire, ţâfnoşenie este dată de multele postări în care evidenţiez lucruri care nu sunt ok.
A scrie despre lucruri care sunt în neregulă e atât o strategie de PR, cât şi un scop în sine al blogului. E strategie de PR pentru că floricele şi norişorii plictisesc. Inclusiv pe mine. Să scriu despre ce copilaş jucându-se în zăpadă am văzut e fără sens. E scop în sine al blogului pentru că am vanitatea de a-mi stabili ca unul din obiectivele muncii mele "lăsarea unei moşteniri". Adică, îmi doresc ca la un moment dat cineva să poată spune: "Mi se întâmplă acest lucru bun pentru că la un moment dat Aura a făcut ceva". Acest blog e doar unul din instrumentele pe care le folosesc pentru ca în viitor o astfel de afirmaţie să fie posibilă. Mă antrenez. De altfel, eu sesizez deja multe diferenţe între felul în care scriam în 2007 şi felul în care scriu acum, în 2009.
5. Oamenii se aşteaptă să scriu postări mai scurte.
Îmi pare rău, dar de multe ori nu pot. Unele dintre postări sunt urmări ale unor experienţe care se acumulează, ale unor lucruri la care m-am gândit o oarecare vreme (2-3 zile de obicei). De aceea, simt nevoia să dezvolt argumentaţia şi asta cere spaţiu. Voi încerca să scriu pe subpuncte şi cu subtitluri, aşa cum fac acum.
6. Nu toţi cititorii apreciază terminologia de specialitate.
Da, aici sunt în impas. Pentru că cei ce lucrează în domeniul ştiinţelor sociale ar putea să vă spună că nu scriu teze aşa de isteţe. Pe de altă parte, deseori cam am în vedere un public din domeniu şi intenţionez să folosesc articolele de pe blog ca un exerciţiu de scriitură şi sociologică, printre altele.
7. Unele postări sunt infantile.
Unii cititori pot ajunge la această constatare. Dar, îmi place să povestesc pe unde am fost şi dacă am mai văzut ceva interesant. E pentru plăcerea mea şi din dorinţa de a-mi ţine un jurnal al acestor ieşiri plăcute pe care să îl pot reciti "la bătrâneţe".
8. Mă cenzurez? Da!
Pentru că e normal ca obiective organizaţionale să nu fie ameninţate de opţiunile mele personale. Aş avea o serie de postări foarte interesante dacă nu mi-aş impune această cenzură, dar e un cost pe care mi-l asum.
9. Cât de mult să dai din casă
Prefer să nu dau, să nu vorbesc despre mine, deşi sufăr de sindromul "buricul târgului". Adică nu îmi displace să fiu centrul atenţiei în multe situaţii. Totuşi, unele comentarii ţintesc către mine şi viaţa mea personală. Încerc atunci doar să descurajez derapajele cum ar fi cei care din postarea despre Valetine's Day au ajuns la concluzia că sunt o frustrată singură.
10. Cât de mult moderez comentariile.
Până acum nu am şters decât atacurile la persoană şi injuriile gratuite. Chiar dacă unele comentarii mi se par infantile, prefer să le public şi să mă exprim că acel comentariu e infantil, decât să nu îl public.
Ce aş dori să devină blogul meu?
Spun ce aş dori să devină pentru că acum cred că are o identitate confuză şi incertă. Aş vrea să devină un blog de analiză socială în limbaj comun. Asta va fi posibil pe măsură ce mai cresc şi mai învăţ. Pe de altă parte, aş dori să menţin şi o notă personală, prin relatări relaxate despre evenimente light de tipul călătoriilor, excursiilor sau relatărilor despre ce am mai păpat bun şi unde.
Până la următoarea postare, salutări şi cititorului din Suedia (chiar nu ştiu să cunosc pe cineva de pe acolo...)!
1. Articolele light atrag comentariile, în timp ce articolele hard atrag tăcere.
Atunci când scriu articole subţirele (vezi Mănuşă), toată lumea sare la comentarii. Când pun suflet într-o postare, o coc şi o gândesc, sar la ipoteze curajoase, nimic... linişte...
2. Prietenii mei cu care nu menţin contact direct permanent pot crede că sunt tristă.
Îi anunţ că nu sunt. O duc bine. Mai mult, încep să mi se întâmple lucruri pe care le credeam foarte depărtate acum vreo câteva luni şi improbabile acum câţiva ani.
3. Cei ce nu mă cunosc personal, au impresia că sunt o acidă, veşnic nemulţumită şi ţâfnoasă.
Deseori, aşa sunt. Dar cu apropiaţii, cu oamenii pe care îi apreciez, cu oamenii la care ţin, nu prea sunt. Sau ei înţeleg mai bine.
4. Percepţia de nemulţumire, ţâfnoşenie este dată de multele postări în care evidenţiez lucruri care nu sunt ok.
A scrie despre lucruri care sunt în neregulă e atât o strategie de PR, cât şi un scop în sine al blogului. E strategie de PR pentru că floricele şi norişorii plictisesc. Inclusiv pe mine. Să scriu despre ce copilaş jucându-se în zăpadă am văzut e fără sens. E scop în sine al blogului pentru că am vanitatea de a-mi stabili ca unul din obiectivele muncii mele "lăsarea unei moşteniri". Adică, îmi doresc ca la un moment dat cineva să poată spune: "Mi se întâmplă acest lucru bun pentru că la un moment dat Aura a făcut ceva". Acest blog e doar unul din instrumentele pe care le folosesc pentru ca în viitor o astfel de afirmaţie să fie posibilă. Mă antrenez. De altfel, eu sesizez deja multe diferenţe între felul în care scriam în 2007 şi felul în care scriu acum, în 2009.
5. Oamenii se aşteaptă să scriu postări mai scurte.
Îmi pare rău, dar de multe ori nu pot. Unele dintre postări sunt urmări ale unor experienţe care se acumulează, ale unor lucruri la care m-am gândit o oarecare vreme (2-3 zile de obicei). De aceea, simt nevoia să dezvolt argumentaţia şi asta cere spaţiu. Voi încerca să scriu pe subpuncte şi cu subtitluri, aşa cum fac acum.
6. Nu toţi cititorii apreciază terminologia de specialitate.
Da, aici sunt în impas. Pentru că cei ce lucrează în domeniul ştiinţelor sociale ar putea să vă spună că nu scriu teze aşa de isteţe. Pe de altă parte, deseori cam am în vedere un public din domeniu şi intenţionez să folosesc articolele de pe blog ca un exerciţiu de scriitură şi sociologică, printre altele.
7. Unele postări sunt infantile.
Unii cititori pot ajunge la această constatare. Dar, îmi place să povestesc pe unde am fost şi dacă am mai văzut ceva interesant. E pentru plăcerea mea şi din dorinţa de a-mi ţine un jurnal al acestor ieşiri plăcute pe care să îl pot reciti "la bătrâneţe".
8. Mă cenzurez? Da!
Pentru că e normal ca obiective organizaţionale să nu fie ameninţate de opţiunile mele personale. Aş avea o serie de postări foarte interesante dacă nu mi-aş impune această cenzură, dar e un cost pe care mi-l asum.
9. Cât de mult să dai din casă
Prefer să nu dau, să nu vorbesc despre mine, deşi sufăr de sindromul "buricul târgului". Adică nu îmi displace să fiu centrul atenţiei în multe situaţii. Totuşi, unele comentarii ţintesc către mine şi viaţa mea personală. Încerc atunci doar să descurajez derapajele cum ar fi cei care din postarea despre Valetine's Day au ajuns la concluzia că sunt o frustrată singură.
10. Cât de mult moderez comentariile.
Până acum nu am şters decât atacurile la persoană şi injuriile gratuite. Chiar dacă unele comentarii mi se par infantile, prefer să le public şi să mă exprim că acel comentariu e infantil, decât să nu îl public.
Ce aş dori să devină blogul meu?
Spun ce aş dori să devină pentru că acum cred că are o identitate confuză şi incertă. Aş vrea să devină un blog de analiză socială în limbaj comun. Asta va fi posibil pe măsură ce mai cresc şi mai învăţ. Pe de altă parte, aş dori să menţin şi o notă personală, prin relatări relaxate despre evenimente light de tipul călătoriilor, excursiilor sau relatărilor despre ce am mai păpat bun şi unde.
Până la următoarea postare, salutări şi cititorului din Suedia (chiar nu ştiu să cunosc pe cineva de pe acolo...)!
7 comentarii:
Asteptam aceasta postare si iaca ca a venit! :D Un blog, dupa cum spune si definiti gasita pe wikipedia, este o publicatie web cu caracter, de cele mai multe ori personal. Asta insemana ca fiecare isi exprima propriile idei si propriile constatari in maniera in care doreste. Astea inseamana blog, nu impartasirea unei pareri comune, pe care toata lumea o are si o dezvolta, sau se poate s fie chiar o parere comuna la care se aduc argumentele si opiniile proprii. A avea un blog subiectiv e destul de greu, dar tu reusesti chiar f bine. Am spus subiectiv pentru ca asa trebuie sa fie o astel de publicatie.
Mie unul imi place foarte mult blogul tau si astept cu nerabdare postarile tale. Nu vreau sa fiu bun, dar asta e parerea, iar cui nu ii place, sa nu mai citeasca. Poate aceia se simt complexati datorita gandirii lor, complexate, poate!
Definitie blog (wikipedia):Un blog (prescurtat de la expresia engleză web log, jurnal pe Internet) este o publicaţie web ce conţine articole periodice sau şi cu actualizare neîntreruptă, ce au de obicei caracter personal. Ca regulă actualizarea blogurilor constă nu în modificarea textelor de până acuma, ci în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal, toate contribuţiile fiind afişate în ordine cronologică inversă. Acest gen de publicaţii web sunt în principiu accesibile publicului larg.
:) Exercitz de sinceritate. Exercitz de analiza. Exercitz de exhibitzionism (bine temperat, ma grabesc sa adaug).
Exercitz de tastatura.
:)
Nu poti sa-i multumesti pe toti sau sa-i faci pe toti sa inteleaga ca nu esti tafnoasa ci faci o critica constructiva ca sa schimbi ceva acolo, sa pui oamenii sa priveasca si din alte unghiuri decat cele obisnuite.
Scrie cum iti place tie and keep up the good work!
Nu sunt deloc un fan al blogurilor, nu le citesc si cred ca doar o singura data am lasat un comentariu pe al tau. Dar al tau e exceptia tocmai pentru ca nu mi se pare un jurnal, ci un loc de unde mai pot invata ceva si nu aflu ce a mai facut in ziua respectiva X (posesorul blogului).De asta, in lista de mess, nu ma uit la ce avatar ai sau daca esti Busy, ci daca ai vreun articol nou. Te-am cunoscut si m-am convins de "tafna" ta care nu e altceva decat inteligenta (pe care o apreciez intotdeauna la femei) si o dorinta de a schimba lucrurile, lucruri care si la mine exista dar sunt latente si lucrez din culise(poate din cauza ca am un temperament flegmatic-melancolic).
Toata stima si continua la fel! Daca-ti transformi blogul in jurnal personal s-ar putea sa ma pierzi ca cititor dar asta nu inseamna ca ar trebui sa-ti pese de parerea mea. In fond, e blogul tau.
Da, da, "incalzirea" e buna. Dorim sa evoluam pe post de senator sau de deputat? Sau ramanem in divizia secunda? :)
3--eu inteleg :) nu stiu daca "mai bine," da' inteleg :)
5--si eu am problema asta! atat de acuta, incat n'am mai scris nimic de 6 luni :(
PS eu am un cititor din indonezia, da' stiu cine e :)))
Ca mare dreptate iti mai dau .
Mai ales in privinta primului subpunct, adica acela cu postarile light si/ sau hard .
Io adopt genul al doilea mai mult, iara majoritatea nu au absolut nicio reactie. Si cat ma chinui sa le mai scriu, sa le mai adaug cate un comentariu bun, sa mai rectific cate ceva, sa mai intaresc cate o idee, timp in care am consumat vreo doua cafele, iar cand selectez casuta "publicati postare", o iesit un mare fâs, la care am muncit cu propria-mi sudoare, la care maxim unu s-a incumetat sa-mi comenteze, si ala pe langa subiect .
Hai ca deja incep sa aberez, asa. Ce sa-i faci ? E trecut de miezul noptii, iara somnu' meu sade impotmolit pe undeva, ca nu m-o frecventat pana acusa :)).
Hai spor la treaba in continuare, reusisi sa ma tii treaza, citindu-ti blogul, ceea ce ma face sa-ti ofer o bila alba pentru blog.
Trimiteţi un comentariu