De ce atunci când îmi pică pe jos o bancnotă mai mare sau mai mică, se găsește cineva să îmi spună despre potențiala pierdere și să îmi vină în ajutor, iar dacă îmi pică o mănușă nimeni nu zice nimic. Mai mult, mă întorc la mai puțin de 1 minut de la pierderea ei și mănușa e intrată în pământ.
Cam ce poți face cu o mănușă??
Cam ce ar putea explica acest tip de comportament? Nu căscățenia mea și consecința ei, pierderea de lucruri, ci a culege de pe jos o mănușă cu alt scop decât acela de a o returna proprietarului?
PS: da, nu prea am chef de scris... citesc de zor pentru lucrarea mea de dizertație... dar nu părăsesc barca!
Cam ce poți face cu o mănușă??
Cam ce ar putea explica acest tip de comportament? Nu căscățenia mea și consecința ei, pierderea de lucruri, ci a culege de pe jos o mănușă cu alt scop decât acela de a o returna proprietarului?
PS: da, nu prea am chef de scris... citesc de zor pentru lucrarea mea de dizertație... dar nu părăsesc barca!
7 comentarii:
La multi ani Aura, succes cu lucrarea :p
Cat despre manusa: era un admirator secret(posibil obsedat) care te urmarea si a fost fericit sa-ti pastreze manusa ca obiect de cult. :>:>
Multumesc, la fel si tie.
Sper din tot sufletul sa nu fie un admirator. Avand in vedere populatia din zona, chiar nu imi doresc.
Poate nu ti-a mai returnat manusa din timiditate. In orice caz, cand am citit titlul postarii am crezut ca e ceva simbolic :-)
probabil daca o vei scapa si pe cealalta in zona aceea, vei gasi si "admiratorul"
@Codrin
Mizam pe asteptareade a exista un substrat simbolic. Ei uite ca nu!
@Anonymous
Cel mai probabil admiratorul meu era o doamna de etnie roma care cersea la poarta bisericii unde am dus-o pe mama mea cu o coliva pentru bunicul Ion, raposat. Probabil ca s-a ales nu numai cu manusa, ci si cu un pachetel de pomana de la mama. Sa fie primit :D.
Era un(o) ciung(a).
De ce sa cauti explicatii complicate cand poti sa te opresti la explicatii simple?
La multi ani!
Speram ieri să nu fie nevoie să pun comentariul ăsta. Din păcate, am un exemplu recent, comparabil cumva cu plecarea pentru totdeauna a mănuşii tale pe o altă mână: îmi uit ieri aparatul foto la sala de lectura a facultăţii. Mă întorc după el şi nu-l găsesc, desigur. "Desigur"-ul asta nu era totuşi aşa cert în mintea mea: acum 2-3 ani, la festivalul de la Sziget(Budapesta), îmi pierd, la fel, aparatul foto. Îl găsesc, uşor stupefiată că-n marea aia de oameni de tot felul nu s-a găsit unul care să profite...după ore bune, când întreb totuşi de el în locaţia obiectelor pierdute. Precedentul ăsta crease în mintea mea un optimism şi nişte aşteptări, după mine legitime, (deşi stăruia undeva, acolo, un sâmbure de scepticism): uite că se poate. Nu s-a putut :)Nu acum, nu încă. Dar, ca să fie tot răul spre bine, mă gândesc că poate n-ar strica nişte afişe stăruitoare care să reclame studenţilor returnarea obiectelor lăsate de vreun ameţit. Un fel subtil de a reaminti că "da, nu e normal să-ţi însuşeşti obiectele care nu-ţi aparţin" :). Un pic de jenă, un pic de responsabilizare şi poate un început de formare a deprinderii de a înapoi, atât de dragă mie.
Până schimbăm noi lumea însă, succes la dizertaţie :)
Trimiteţi un comentariu