Indemnizațiile pentru mamele lor

Bucuria dată de răcitură și sarmalele îmi este tulburată de această dezbatere despre indemnizația pentru mame. Așa că fac și eu câteva observații:
1. indemnizația NU ESTE PENTRU MAME! Este pentru PĂRINTE! Părintele care se ocupă cu creșterea copilului și pentru asta stă acasă. Acest părinte poate fi și mamă și tată. Mă întreb dacă ar putea fi în prima jumătate de an mamă, iar apoi tată, dar asta e o altă poveste. Ideea e simplă: viziunea tradiționalistă asupra rolului femeii este promovată cu cea mai mare nonșalanță de femeile însele: de la jurnaliste, la femei politice. Așa că, doamnelor, dacă indemnizația aia este pentru mame, la cratiță cu voi!

2. Indemnizația este un drept care se dă pe baze contributorii. Adică, ai dat bani la asigurări, primești. Dacă nu, nu te lăsăm să mori de foame, îți dăm noi un minim că ne e milă. Dar, ca orice drept bazat pe contribuție, el trebuie să fie PROPORȚIONAL cu contribuția. Dacă am plătit și voi plăti pentru restul vieții un car de bani la bugetul asigurărilor sociale, pot primi și eu maxim 2 ani un car de bani înapoi. Că oricum de restul 15% din carul de bani am dat de mâncare la încă alți câțiva părinți care cresc copiii. Dacă e cu contribuție, beneficiul e în funcție de contribuție. Doar dacă e pomană se mai poate pune problema pentru toți la fel. Şi dacă e asigurare, procentul nu trebuie stabilit după urechea politicianului (85 sună fancy), ci trebuie calculat riscul de a se produce evenimentul asigurat şi astfel stabilit beneficiul. Şi riscul ca evenimentul asigurat să fie de lungă durată la părinţii care câştigă bine, e mult mai mic decât la părinţii care câştigă mai puţin bine.

3. Și, ceea ce mi se pare cel mai aberant, este că prin plafonarea indemnizației se creează stimulente pentru a face copii exact de către acele familii care nu au cu ce îi crește decent, nu au cu ce îi da la școală. Adică ajutăm la crearea unor generații de asistați. Pe de altă parte, familiile care au și venituri decente și educația necesară pentru a crește fii buni ai patriei, sunt confruntate cu un climat ostil perpetuării lor. E ilogic! Nu spun să le restricționezi procrearea celor cu status socio-economic scăzut, dar să nu îi pedepsești pe ceilalți că au status decent. Nu cunosc nici o fermă în care animalele sănătoase să fie pedepsite dacă se înmulțesc, iar cele bolnave să fie încurajate, fără a fi vindecate de boală înainte.

4. Și chiar ca să nu mai avem această problemă, propun oferirea unei opţiuni pentru contribuabili să opteze pentru furnizorul de asigurare în caz de copil. Ca să fiu sigură că beneficiul e pe măsura contribuţiei. Şi în rest, de banii pe care statul mi-i ia cu forţa, să dea indemnizaţie celor care au o primă de asigurare prea mică sau deloc. Dar să nu îmi plafoneze mie beneficiul pe bază de contribuţie.

Exclusivitate de Crăciun

În crunta lene de Crăciun, mă uitam în gol la televizor și am văzut ceva ce mi-a atras atenția și m-a sâcâit. Toate televiziunile de știri preluau imaginile de la slujba de Crăciun de la Mitropolie de la Trinitas TV.

Dacă pentru acea preluare s-au plătit niște bani, eu spun că există o problemă.

Biserica Ortodoxă Română este finanțată din bani publici! Ceea ce ar trebui să impună asupra ei aceleași reguli de transparență și responsabilitate ca pentru orice altă instituție publică. Inclusiv accesul egal al tuturor instituțiilor de media! A favoriza o televiziune și a-i facilita colectarea de bani de la celelalte televiziuni nu este ok pe bani publici. Faci asta în curtea ta, la tine acasă, pe proprietatea ta, dar nu pe banii pe care îi iei cu forța de la contribuabil. Nu faci afaceri pe banii altora. Chiar dacă te cheamă BOR sau Trinitas și propovăduiești iubirea și mântuirea.

În rest, Crăciun liniștit! Și nu uitați! Nu există Moș Crăciun!! Lucrurile bune nu pică din cer, ci sunt muncite și construite cu consecvență. Așa că spor la muncă!!

Dacă atât pot bărbații din media românească!?

Mă alătur Doinei și Tudorinei în indignarea față de felul în care sunt prezentate femeile ce au ocupat în urma acestor alegeri poziții importante în Guvern și Parlament. Deși am o identitate feministă incertă (cred ca multe femei își merită soarta și se fac vinovate de stabilirea de standarde bolnave și pentru restul - aici mă frige pe mine direct așa ca nu pot ierta), mă pot sesiza la ironizarea femeilor politice când singura variabila independentă/explicativă este sexul.

Așa cum spuneam, o parte dintre doamne au o parte de vină pentru ce li se întâmplă în media. Ținutele nepotrivite locului de muncă sunt nepotrivite indiferent de sex, numai că la femei ele vorbesc despre sex și sancțiunea publică e mai mare. Pe altele nu le ajută capul, dar variabila cauzală tot nu e sexul! Și pe băbați nu îi ajută din plin capul. Altele în tinerețe și-au expus spre evaluare frumusețea feminină și li se găsește acum o vină, fără a se stabili felul în care participarea la un concurs de frumusețe are treabă cu competența de a conduce. Încep să mă tem și eu că în viitor titlul de miss boboc din liceu mă va afecta pe viață și îmi va discredita o viitoare carieră de sociolog.

Dar, cel mai acut mi se pare fenomenul Andreei Vass. Când ești un jurnalist de doi bani care nu are pic de cultură politică sau economică, pic de profesionalism în exercitarea profesiei, nu poți să te uiți pe un CV, să citești niște articole și să facă evaluări bazându-te pe acest tip de informații relevante, ci acuzi ființa că e din punct de vedere fizic un exemplar frumos al speciei sale. Care Dumnezeu e relevanța??? Când bărbații aspiră spre funcții importante, nimeni nu îi prezintă ca pupilul lui X, ca seducătorul Y sau nu fac aprecieri privind înălțime lui, culoarea părului sau dezvoltarea pectoralilor. De ce în contexte profesionale vorbim de trăsăturile fizice ale unui individ, mai ales că individul în cauză nu a folosit sexualitatea pentru a-şi argumenta prezenţele publice, aşa cum au făcut alte reprezentate ale aceluiaşi sex.

Și pentru că tot sunt la acest capitol trebuie să spun două vorbe despre Daniela Crudu. Da, ați citit bine. Sunt absolut măcinată de această fătucă, mi-a distrus echilibrul interior (sunt ironică, nu vă îngrijoraţi). Ea e exemplul că femeiele însele își cultivă poziția de inferioritate și se prezintă ca obiecte sexuale. O disprețuiesc cu spume pe ea și toate tutele ca ea sau care vor să ajungă ca ea. Disprețuiesc tutele de oricare fel, dar nu pentru că sunt femei, ci pentru că sunt tute, pentru capacitatea lor intelectuală. Revin. Sunt foarte confuză dacă prezența Danielei Crudu în acea emisiune ar putea fi utilă pentru că prostia și „tutenia” sunt expuse și se râde de ea sau prezența este dăunătoare pentru femei pentru că oamenii ar putea sesiza cam greu ironia colegilor de platou ai mândrei. Oricum, există destule motive pentru care este dăunătoare: stabileşte un model prost şi perpetuează un anumit tip de comportament în rândul adolescentelor confuze şi întăreşte raportarea bolnavă a bărbaţilor faţă de femei.

Şi nu, discriminarea femeilor are formule foarte discrete chiar şi în această societate europeană (ha ha) şi în globul meu de sticlă văd stereotipuri de gen zburând prin aer permanent. Dar, dacă pot accepta existenţa diferenţelor între sexe, nu pot accepta ca la fiecare pas să explicăm un lucru ce ţine de muncă pe baza sexului persoanei şi continuă să mă enerveze distribuirea sarcinilor pe criteriul sexului şi nu pe criteriul evaluării competenţei tehnice a persoanei. Nu că femeile sunt organizate, aşa că X face aia, ci X este organizată aşa că se va ocupa de aia.

Şi, apropo de identitatea mea feministă incertă, vreau în continuare să fi fost băiat. Şi cred în continuare că în comparaţie cu mine, mulţi băieţi ar fi putut lejer fi fete. Ca să vehiculez şi eu stereotipuri de gen.

Nu crede și cercetează!

În ultima vreme am avut ceea ce unii ar caracteriza marea ocazie de a lua parte la câteva evenimente la care vorbitor să fi fost și un mare om de știință. Din motive politice, nu îl voi nominaliza. Ideea este că toată lumea vorbea destul de elogios despre domnul în cauză.

Numai profana de mine nu a reușit să fie convinsă! Un vorbitor fără obiective ale discursului, un academician pre-decembrist, un om de știință care prezintă ca noi și revoluționare idei vechi de cel puțin 60 de ani, un om care vorbește 2 ore fără a zice decât 3 lucruri și care întârzie o oră, pur și simplu nu îmi poate stârni admirația nețărmuită pe care o încercau alții. Am spus că sunt eu necoaptă, că sunt ignorantă că nu i-am citit opera, că am tendința de a judeca prea repede oamenii.

Și așteptând înainte de a da o sentință, mi-a ajuns la ureche o poveste care îmi dă încredere în intuiția mea. În vremurile când domnul era coleg de Academie cu tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu, savantă de renume mondial, stimatul academician a ajuns în situația de a coordona lucrarea de grad a unui profesor. Cam nu e nevoie să mai presupunem că acea lucrare ar fi fost citită de coordonatorul ei. Nu a fost. Totuși, coordonatorul ei a realizat un referat în care vorbea despre atitudinea elogioasă a autorului lucrării la adresa contribuțiilor la știința socială ale tovarășului Nicolae Ceaușescu. Acum, dacă lucrarea ar fi fost citită, s-ar fi ajuns și la concluzia că numele ilustrului om de știință N. Ceaușescu nu era menționat nicăieri. După revoluție, recenzorul nostru și-a amintit că a semnat un astfel de referat și i-a cerut ucenicului său să i-l aducă, distrugând documentul, iar el s-a supus pentru că altfel ar fi pierdut mai multe oportunități în mediul universitar românesc.

Concluzia? Da, am un simț critic sănătos pe care nu ar trebui să îl las să se intimideze în fața nici unui titlu.

Later edit: Am mai cercetat și biografia persoanei respective, rubrica Public responsibilities, găzduită de site-ul Academiei începe în 1990! Cool!!

NOT TO DO LIST FOR A PROFESSOR

Nu știu dacă să râd, să mă enervez sau să mă resemnez la câteva evenimente frecvente în viața mea de student (pe cale de a se finaliza odată cu susținerea dizertației în februarie). Și pentru că nu știu, le fac pe toate. Să vă exemplific cu câteva amintiri mai vechi sau mai noi:

1. Cu cea mai mare nonșalanță și naivitate, profesorul care te trage de urechi pentru absențe este exact profesorul care a comis el însuși cele mai multe absențe.

2. Profesorii care vin la curs cu mâinile în buzunar și la propriu și la figurat, sunt cei care se plâng de slaba performanță a studenților.

3. Slaba performanță a studenților este concluzia generală, dar ei continuă să primească note mari pentru că nimeni nu le citește lucrările.

4. Primesc 10 pe o lucrare pe care eu nu mi-aș da nici 7.

5. Profesorul laudă o lucrare din care jumătate este plagiat din propria sa operă și din opera echipelor pe care le-a coordonat. Nu se sesizează deloc, nu remarcă absența referințelor, nu recunoaște pasajele preluate cuvânt cu cuvânt.

6. Profesorii plutesc într-un vid științific: scriu fără a avea nici o notă bibliografică. Mi se pare foarte greu să reușești să nu te raportezi chiar la nici un alt sociolog sau la nici o teorie spusă de altul.

7. S-a întâmplat o singură dată, dar e alarmant că s-a întâmplat: aveam mai multă experiență în domeniul cursului decât profesorul care îl preda.

8. Dacă ai îndeajuns de multe grade universitare și/sau academice, poți să spui orice banalitate cu pretenția că este originală și nouă.

9. Te plângi că studenții nu citesc, dar tu îți bați joc de timpul lor chemându-i la curs ca să le spui banalități sau ca să le reciți/dictezi ultima ta carte.

10. Singurii profesori care fac evaluarea cursului sunt exact cei care au deja cursuri bunicele.

Scriu aceste lucruri și pentru că mă gândesc că ar putea fi o listă de not to do în caz că voi ajunge și eu într-o situație asemănătoare.

Și ar mai trebui să îmi amintesc ceva: în ciuda zgomotului produs de cârdul de gâște care găgăie într-o sală de curs, studenții nu sunt total decerebrați și chiar pot face diferența între un curs foarte bun și unul foarte prost. Așa că nu e trebuie luat de-a gata faptul că studenții sunt slabi, așa că mă pot duce și eu slab pregătit la curs.

Mai bine corupti decat cu birocratia achizitiilor publice

Am avut proasta inspirație de a lucra pe un grant de cercetare zilele astea și, pe bucățica mea de treabă, să trebuiască să fac o procedură de achiziție directă. Fiind vorba de o sumă insignifiantă, am avut privilegiul de a putea face procedura de achiziție directă, nu cerere de ofertă sau licitație.

Mi-am blestemat zilele!!!

Am plimbat trei foi (erau plictisite de stat singure în casă) pentru a obţine nu mai puţin de 13 semnături de la vreo 6 birouri diferite. Fără a pune la calcul semnăturile directorului nostru de proiect. Pentru că în sistemul birocratic universitar românesc nu există un ghişeu unde să depui cererea şi altul de unde să o iei aprobată, m-am plimbat eu din uşă în uşă. Neştiind procedura, întrebam mereu unde trebuie să mai merg. Surpriza a fost că oamenii nu prea ştiau unde să mă trimită. Nu ştiau nici ei prea bine ordinea de luare a semnăturilor, ci doar semnătura pe care trebuia să o am luată ca să mi-o dea ei pe a lor.

Acum, să nu credeţi că pentru a primi o semnătură se făceau nu ştiu ce verificări. Nu! Singura persoană care chiar avea informaţia era doamna de la biroul de cercetare care avea baza de date cu granturile, dar ea nu avea drept propriu-zis de semnătură pe hârtia mea. Ea făcea pe hârtie menţiunea necesară ca toţi ceilalţi să semneze, şi anume că avem bani! În rest, oamenii nu verificau decât cine a mai semnat şi semnau şi ei. Te întrebi ce atestau ei de fapt prin acea semnătură şi de ce era nevoie să o mai dea??

Acum, ca am cele trei foi cu miile de semnături, nu vă imaginaţi că s-a terminat calvarul. Asta înseamnă doar că pot începe contractarea. Pentru a primi banii, va trebui sa mai plimb niste hârtii din imprimantă, frustrate că nu au fost plimbate. Astfel, va trebui să fac un proces verbal de recepţie, un contract, o factură şi un referat de plată. Nu vreau să mă gândesc cât va mai înseamna asta în termeni de timp.

Concluzia e că pentru a evita fraudarea a foarte puţine sute de euro, o groază de birouri găzduiesc o groază de oameni îngrămădiţi ca hamsterii în cuşti, cu o totalită lipsă de respect pentru demnitatea lor, oameni care dau semnături cu duiumul ca primarii, conştienţi fiind şi ei de formalismul din ceea ce fac. Toate aceste măsuri de prevenire a unei potenţiale fraude nu cumva costă mai mult decât potenţiala fraudă???

Propunere: toţi banii cheltuiţi pe demersuri formale de achiziţii publice să fie puşi ca recompense pentru cei care semnalează procuraturii cazuri de fraudă în achiziţiile publice!

De ce ar vrea un partid să guverneze pe timp de criză financiară

Unii comentatori îi plângeau de milă unui viitor guvern pentru faptul că va suporta costurile electorale ale crizei financiare. Ei bine, există câteva beneficii economice pe care le are cel care decide facilități fiscale pentru un domeniu de activitate economică sau altul, pentru cel care decide ce active ale unor companii aflate în dificultate achiziționează statul și unde anume injectează lichidități, pentru cel care face licitațiile pentru mari lucrări de infrastructură și tot așa.

Ei, e foarte probabil ca aceste beneficii economice să compenseze costurile electorale. Mai ales în cazul coaliției care dă semne a se forma. Cam cum ai mai putea sancționa electoral guvernarea, dacă o foarte largă majoritate guvernează?? Cam cu cine ai putea da vota, când știi că în viitorul an toți se vor face vinovați de aceste lucruri? Își imaginează cineva că triplarea taxei de primă înmatriculare pentru autovehiculele de import la mâna a doua a fost gratis??

De ce ne mirăm de uninominalul nostru?

Astăzi am ascultat pe toate posturile de televiziune uimirea totală a tuturor privind efectele uninominalului. Principala obiecţie e legată de faptul că au fost colegii în care au primit mandatul candidaţi plasaţi pe locurile 2 sau 3.

Păi, să ne lămurim. De ce ne mirăm? Am aflat acum pentru prima dată acest lucru? Ne-a fost ascuns? Nu îl ştiam? Nu au spus membrii Comisiei pentru uninominal acest lucru în toate dezbaterile la care au fost invitaţi?

Ca să înţelegem. Comisia a spus clar că principiile pe care se va construi sistemul sunt asigurarea legăturii directe între ales şi circumscripţie şi reprezentativitatea/proporționalitatea. Reprezentativitatea a fost asigurată tocmai prin acest sistem în care primesc mandate și partidele care au candidați ce nu ies pe primul loc. Dacă ar fi altfel, am avea acel uninominal simplu cu un tur, unde cel ales cu 30% din voturile a 40% din cei veniți la vot în colegiu reprezintă de fapt interesele doar a 12% din cetățenii cu drept de vot ai circumscripției. Adică ai 70% dintre votanți nereprezentați!! Sau, mai rău, 88% din populație nereprezentată. E bine?? Actuala atribuire a mandatelor asigură scăderea acestui procent al populației nereprezentate.

Ce mă miră mie este că personalități care se declară de dreapta, nu prea cred în pluralism. Să ne lămurim: votul uninominal pur concentrează puterea! Un om de dreapta va dori ca la nivel legislativ să fie armonizate interese societale cât mai diverse. Cu cât mergem mai la dreapta, cu atât vom favoriza sisteme care pun cât mai puţine restricţii unei formaţiuni politice la intrarea în Parlament. Aşadar, pluraliştii vor favoriza sisteme electorale care asigură o reprezentare cât mai mare şi nu sistemele electorale care concentrează puterea!

Lord Acton: "Power corrupts. Absolut power corrupts absolutely."

M-am manifestat în câteva rânduri împotriva votului uninominal. Dar cred că actualul sistem nu păcătuieşte prin scăderea reprezentativităţii şi cred că poate reduce unele efecte negative ale unui sistem uninominal pur. Totodată, cred că am fi putut să ne uităm mai mult la sisteme mixte mai transparente, unde e mai uşor de urmărit acordarea mandatelor pentru a nu scădea legitimitatea. Cred că am fi putut să ne uităm mai degrabă la nemţi decât la sloveni. Totuşi, repet, actualul sistem păcătuieşte mai puţin decât uninominalul simplu, dar ar fi putut păcătui şi mai puţin! Şi am fi putut să nu împărţim colegiile ca fraţii, cu o variaţie de la 36.000 de cetăţeni la 104.o00 numai în Bucureşti!

Şi unde erau vocile indignate când chiuleau de la şedinţele Comisiei pentru cod electoral?? De ce nu s-au indignat atunci?? de ce nu a zis atunci nimeni: La naiba cu reprezentativitatea??

Aceste alegeri nu au fost despre democrație

Vorbind cu prieteni care au candidat sau prieteni care au lucrat cu diferiți candidați, îmi dau seama de un lucru îngrijorător: alegerile acestea nu au fost despre democrație.

Alegerile acestea au fost despre cumpărare de voturi în piață, în față la primărie, la scara blocului. Cu porci, cu bani jumătate înainte și jumătate după, cu amenințări, cu posturi vândute ca pielea ursului de pe gard.

Apoi, stăm intrigați și ne întrebăm de ce nu se pupă sondajele, exit-poll-uri sau simple poll-uri cum au fost, cu numărătoarea voturilor. Păi, mă avânt să fac o serie de ipoteze, așa cu minimala sociologie de opinie pe care o știu eu.

1. Sondajele din timpul campaniei nu puteau surprinde cumpărarea de voturi pentru că acest proces se face în ultimele două zile înainte de alegeri și în ziua alegerilor. Înainte de acest moment, oamenii aceia au doar vagi opțiuni de vot, nestructurate și poate nici nu știu că vor merge la vot. Deci nu au ce declara.

2. Cei care și-au vândut voturile se reflectă mai degrabă în numărul de refuzuri de a răspunde la exit poll. Omul e grăbit să se ducă să îşi ia caşul, să arate dovada votului, să învârtă suveica. Sau vrea pur şi simplu să fugă mai repede de la locul delictului. Nu stă să răspundă la domnişoare drăguţe despre votul lor.

A apărut acest fenomen din senin? Nu. E un fenomen început cu autocarul. Dar acum există mai multe stimulente pentru această practică.

1. Odată cu introducerea acestui sistem de vot, aria pe care trebuie un candidat să o acopere e mai mică, o cunoaşte mai bine, îi ştie pe oameni, îi ştie pe liderii informali. Deci, se poate organiza mai bine.

2. Prezenţa scăzută la vot se traduce în faptul că cu aceeaşi investiţie el cumpără mai mult. Nu mai cumpără un singur vot care valorează cât 0.000x, ci valorează cât 0.000x*3, la o prezenţă de 33%. Ba chiar mai mult, dacă mai introducem ceva variabile în scenariu.

3. Se schimbă profilul candidaţilor. Nu mai sunt doar vechi tehnocraţi, oameni de partid, ci şi antreprenori. Care au capital economic pe care vor să îl traducă în capital politic. Şi adoptă varianta cea mai sigură, cu incertitudinea cea mai redusă. Dar asta este o teorie a unui coleg, asupra căreia am oarecare dubii că e de inspiraţie ideologică şi aştept să o probeze (iup, Iulian :D). Eu am dubii pentru că şi până acum aveau mecanismele să traduc capitalul economic în politic.

4. Independeţa faţă de partid e mai mare. Asta nu înseamnă că odată ajuns parlamentar o va lua rara, doar că va avea o libertate mai mare să îşi urmeze agenda personală pe o serie de chestiuni punctuale.

Ei, şi dacă până acum am văzut concret porcii, de acum înainte eu spun că vom vedea legea bugetului crescând în număr de kilograme ca Făt-Frumos. Pentru că va deveni plină de amendamente care dau pomeni către colegiul lui X sau Y, apropiaţi ai Ministrului Finanţelor sau ai Comisiei de Buget, finanţe, pomeni precum biserici, drumuri judeţene, podeţe etc.

Aşa că, odă votului uninominal şi deficitului democratic! Staţi acasă, că votează alţii pentru liniştea voastră.