Partide mai liberale

Voi încerca să argumentez pentru partide şi construcţii instituţionale mai liberale în cadrul partidelor pornind de la un exemplu concret la care tot meditez în ultima vreme: organizaţia de studenţi a PNL în particular, cu potenţial destul de mare de generalizare (netestată încă de mine) şi pentru celelalte organizaţii similare.

Această organizaţie (în care am tot activat în timpul facultăţii), cum era de aşteptat, are ca scop să propovăduiască liberalismul şi programul PNL în rândul poporului studenţesc. Cât se poate de legitim şi nobil, chiar democratic. Ei, perioada de activism m-a îndemnat la o serie de reflecţii şi am încercat o aplicare din avion a analizei costuri-beneficiu pentru această organizaţie. Concluzia la prima vedere, şi cred că chiar şi la a doua după ce punem pixul pe hârtie, este că avem costuri substanţial mai mari decât beneficii. Costurile existenţei şi menţinerii organizaţiei sunt în primul rând date de competiţia internă. Ca orice organizaţie a unui partid politic legal constituit în România, această organizaţie este democratică şi trebuie să îşi aleagă conducerea în mod democratic. Un proces de alegeri porneşte de la cluburile din fiecare centru universitar care se adună şi îşi aleg conducerea, apoi sunt implicaţi în alegerea conducerii naţionale. La prima vedere s-ar zice: ce e aşa de costisitor la organizarea competiţiei interne. Păi, ceva tot trebuie să fie din moment ce practica a demonstrat-o că mobilizarea maximă şi gradul cel mai mare de activism al membrilor săi este în perioadele de alegeri interne, şi nu, aşa cum v-aţi gândi în mod impertinent şi greşit, în perioadele de alegeri locale, parlamentare sau alte momente ale competiţiei între partide.


Ei, pentru a organiza alegeri interne la nivel de club universitar, trebuiesc convocaţi după o serie de reguli clar prevăzute în statut, studenţii: aici intervin costuri de comunicare (telefon, scrisoare recomandată cu confirmare de primire, anunţ în ziarul local etc.), dar şi costuri de motivare a votanţilor. Cum conving eu, candidat, votanţii să vină la mine să mă voteze? Mă duc la seniorul pe care îl sprijin şi îl rog să mă ajute să dau o petrecere după alegeri şi să le plătesc invitaţilor mei cotizaţiile restante. La acestea se mai adaugă costurile de organizare (sală, materiale etc.). Pentru alegerile naţionale costurile sunt multiplicate, sunt adăugate costuri de transport şi cazare a poporului din fiecare filială etc. Plus costuri de negociere ale candidaţilor care se plimbă prin toată ţara să îi convingă pe ceilalţi să îl aleagă.

Dar cred că cel mai important cost este legat de timp. Aceşti tineri, aflaţi la o vârstă a formării, în loc să îl citească pe Mises, Hayek, Mills, Locke etc., pierd vremea în negocieri şi convocări. Şi atunci cum conving ei poporul studenţesc de valorile liberale. Aceşti tineri nu au timp să citească programul de guvernare sau platforma electorală a partidului, şi atunci cum să o promoveze. Cred că acesta este un cost cel puţin la fel de mare ca tot ce am enunţat până acum.

Şi ca să trecem la beneficiile organizaţiilor de acest gen. Primul argument că ele sunt mici este acela că tinerii aceştia petrec mai mult timp în negocieri şi alegeri interne decât în planificarea şi implementarea de acţiuni propriu-zise de propovăduire în rândul electoratului. Apoi, mobilizarea la aceste acţiuni este întotdeauna redusă, cu mult mai redusă decât cea de la alegeri. Apoi, calitatea şi impactul lor este de multe ori nemulţumitor chiar şi la analiza lor proprie, atunci când este sinceră. Nu mai spun dacă îşi aruncă un ochi evaluativ un om cu experienţă de proiecte...

Un alt beneficiu ar fi experienţa politică acumulată. Dar cât de eficientă este ea? Formarea nu vizează mai mult de procedurile de alegeri interne şi foarte rar mai mult decât propaganda internă tradiţională pentru a menţine activiştii. Şi chiar cu privire la competiţia inetrnă, formarea nu reuşeşte să vizeze decât fentarea sau minimalizarea importanţei instituţiilor statutare, şi foarte puţin câştigarea competiţiilor prin respectarea regulilor.

Ei, dar de ce nu este liberal răspunsul de a forma o organizaţie pentru a răspunde unui segment de electorat? Pentru că este exact ce ar face statul: o problemă sau un obiectiv trebuie musai rezolvat sau atins centralizat, printr-o instituţie publică şi nu prin piaţă şi iniţiativă privată. Cum s-ar aplica asta la electoratul studenţesc şi nevoia partidelor de a răspunde acestui electorat? În loc de a înfiinţa o organizaţie cu costuri atât de mari precum cele expuse, mai bine ar fi descentralizate programele special targetate pentru studenţi. Descentralizarea s-ar putea produce fie prin iniţiative ale tinerilor implicaţi în activitatea organizaţiei de tineret, fie prin direcţionarea acelor mari sume de bani către organizaţii ce ar putea oferi servicii în regim contractual. Partidul are nevoie de o campanie în mediul studenţesc, de organizarea de evenimente cu studenţi. Cer oferte din partea unor firme şi contractează servicii. Ce ar aduce asta? Certitudine mai mare privind calitatea şi impactul, dar şi economisirea resurselor. Ce s-ar pierde? Pierderea de timp. Pentru că dacă vor să înveţe competiţia internă, studenţii se pot implica şi în organizaţia de tineret. Atunci, de ce să mai creezi încă una?

Exact acelaşi lucru mi se pare valabil şi poate fi aplicat şi în cazul organizaţiilor politice pentru femei. Şi pentru pensionari. Încă mă mai gândesc dacă organizaţiile de tineret sunt rentabile. Ele au un membership foarte extins şi de asta mai am încă ezitări. Plus că reuşesc în mai mare măsură să facă formarea membrilor datorită faptului că aceşti membri stau în organizaţie mai mult timp. Şi atunci, auzindu-l o dată, de două ori, de 10 ori vorbind pe Pârvulescu (or anyone else in the area), tot mai înţelegi ceva... cred...

Ei, voi ce părere aveţi despre subiect? Ce alte soluţii mai liberale există la îndemâna partidelor pentru a-şi desfăşura mi eficient activitatea? Hmmm....